Caravana Informaticii este parte a unei serii de evenimente dedicate pregătirii companiilor de IT și a studenților din domeniu, și de conștientizare a societății pentru a face față provocărilor din sectorul tehnologic, încurajând interacțiunea dintre companii, mediul universitar și cei interesați să înțeleagă și să se apropie de segmentul IT, precum și dezvoltarea spiritului antreprenorial în IT.
Acest proiect a fost conceput pentru a veni în sprijinul tinerilor preocupați de propriul parcurs, oferindu-le repere esențiale și aducând în prim-plan provocările fundamentale ale epocii contemporane (precum impactul Inteligenței Artificiale, dinamica economică, dar și echilibrul dintre conceptele teoretice și aplicațiile practice). În acest demers, Sebi Văduva este însoțit de un grup de studenți provenind din arii academice diverse, selectați special pentru a oferi audienței o perspectivă amplă și multidisciplinară. Prin intermediul acestor dialoguri, studenții împărtășesc viziunea lor asupra viitorului și detaliază motivațiile care i-au determinat să își aleagă respectivele specializări.
Scopul proiectului Caravana Informaticii este de a încuraja mediul economic românesc și de a susține povestea sa unică de succes. Industria IT&C este una în care românii au avut și au un cuvânt de spus în mediul tehnologic global și acest lucru trebuie să fie cunoscut de români, în special de tinerii care doresc să aibă o traiectorie profesională realistă în raport cu lumea în care trăim.
Caravana urmărește să difuzeze și să sensibilizeze despre industria IT, să dezvolte un spirit civic și să încurajeze oamenii să învețe, să înțeleagă și să își asume mediul tehnologic în schimbare al celei de-a patra revoluții.