Teaching as a Mission

Romanian Academic Network este grupul evanghelicilor, doctoranzi, cercetători sau cadre didactice, care activează în mediul academic din România. Acest grup se concentrează pe ceea ce noi credem că este cea mai influentă instituție în lume astăzi: universitatea. Este o urgență ca mișcarea evanghelică din Europa să dezvolte cadre didactice și cercetători care să ajungă experți în domeniul studiat, să dovedească excelență academică, să aibă o perspectivă creștină asupra vieții și să fie dedicați fără rezerve să Îl slujească pe Dumnezeu în mediile de învățământ.

viziunea

Să promoveze excelența în predare și cercetare în rândul universitarilor evanghelici din România.

Să recunoască și să răspundă problemelor care afectează Europa din zilele noastre și populația ei evanghelică.

Să pregătească universitarii creștini din Europa pentru a comunica într-un mod convingător perspectiva creștină asupra vieții într-un cadru pluralist, precum și temeiul ei biblic.

Să îi ajute pe creștinii evanghelici să afirme valoarea strategică a educației ca o chemare și o misiune sfântă.

Să îi încurajeze pe universitari să se implice atât în biserică, cât și în societate, printr-o interacțiune bazată pe cunoaștere și discernământ față de cei care susțin păreri contradictorii în sferele academice.

Să le prezinte tinerilor evanghelici frumusețea chemării de a fi profesor și să îi încurajeze să considere această vocație.

Să formeze grupuri bazate pe interese de cercetare și să se susțină reciproc în activitatea de publicare (ex. ResearchGate.net).

Să se susțină reciproc în rugăciune.

obiective

Obiectivul Academic Network este să încurajeze, să lege relații și să echipeze universitarii evanghelici în patru domenii critice:

 

Calitatea cercetării și a predării

Concepția despre lume și viață

Disciplinele spirituale și zelul pentru Cristos

Părtășia prin relații de mentorare și colaborare

Teme abordate

Cum să fii om de știință și evanghelist în același timp

Cum să îți finanțezi / valorifici lucrările de cercetare

Cum să scrii un articol academic

Cum să echilibrezi viața de familie și viața academică

Cum să iubești și să te implici în biserica locală

Cum să integrezi valorile creștine în orice domeniu academic

Parteneri

European Leadership Forum
Forum of Christian Leaders
Cityside

Facilitatori

Daryl Mccarty
DR. DARYL MCCARTHY

Director Academic Network, European Leadership Forum

Sebastian Vaduva
DR. SEBASTIAN VĂDUVA

Director al Facultății de Management și IT Griffiths din cadrul Universității Emanuel din Oradea

Denisa Vasiliu
DR. DANIELA VASILIU

Doctor în Filologie, Lector Facultatea de Filosofie, UAIC-Iași, Director Executiv Fundația Agora Christi – Centru de Studii Creștine și Apologetică, Iași

Marius Marici
DR. MARIUS MARICI

Doctor în Psihologie, Cercetător Postdoctoral la Academia Română, Cadru Universitar USV, Antreprenor

Carmen Marici
DRD. CARMEN MARICI

Doctorand în Psihologie, expert parenting, formator PACT

Emi Tundrea
DR. EMANUEL ȚUNDREA

Lector Universitatea Emanuel din Oradea, Steering Committee Member European Leadership Forum